Întrebându-te asta vei da drumul la un
raționament complex care începe cam așa:
Ca să îți dai seama care e scopul vieții, ar
trebui să aflii mai multe variabile definitorii termenului. Așa că pornești
prin a te gândi care e diferența dintre un lucru viu și unul …neviu.
Poate că e gândirea? Dar un calculator nu
gândește? Nu e gândirea tot o serie de algoritmi, singura diferență fiind
faptul că noi avem capacitatea de a-i rescrie pe parcursul vieții? Poate
hrănirea, respirația?...dar nu reprezintă ele la bază o modalitate de a produce
energia necesară funcționării corpului? La fel cum un calculator funcționează
pe baza de curent. Digestia e tot o chestie adiacentă hrănirii așa că nu se prea pune.
Ai zice mișcare, dar apoi te gândești la roboți autonomi…Si apoi cauți ce
alte funcții mai are corpul și realizezi că ființele vii se pot… reproduce. O piatră nu poate creea urmași identici cu
ea. Un calculator nu face pui, nici ouă. Și apoi realizezi că scopul oricărei
acțiunii este direct sau indirect perpetuarea speciei. Pornind de la lucruri
evidente ca mersul la sală, sau cautarea unui job bine plătit, până la altele
mai subtile cum ar fi bunătatea, și mila, caracteristici de căutat într-un
individ când cauți cu cine să te reproduci. Așa că franc scopul vieții e
reproducerea. Din punct de vedere biologic evident.
Metafizic lucrurile se complică putin.
Începi să te gândești cum a apărut viața. Aici
firul gândirii se împarte în două.
1.Creaționismul-Dumnezeu
a creat tot, scopul vieții e să faci bine să ajungi în rai. Not very
complicated.
2.Evoluționismul-Ne tragem
dintr-o maimuță care se trage dintr-un șobolan care se trage dintr-un
pește..care plm după nu știu câte generații se trage dintr-o celulă care a
apărut dintr-un fulger printr-o întâmplare a cărei probabilitate e undeva la
0,perioada0. Așadar viața a apărut printr-o întâmplare și o întâmplare nu poate
avea scop. Dar asta e bine, nu e o imagine sumbră. Întâmplarea asta atât de
improbabilă e cel mai mare noroc ce ți se putea întâmpla. Cât de rară e viață,
ce noroc avem că putem simți și citi, și asculta muzică, că putem să ne
bucurăm de o pictură sau să empatizam cu o piesă de teatru. O piatră nu se
poate bucura când pierde steaua, și nici nu va ști ce e iubirea. Totodată o
piatră nu va ști ce e durerea și nici nu va muri vreodată. Și totusi…totusi n-ai alege
să fi piatră. Asta e “scopul”
vieții din punct de vedere metafizic..foamea de experiențe..doar pentru
simplu fapt că suntem singurii ce le putem avea.
