Despre relatii

         Nu e frumoasa, si desi e tanara pare cam in varsta. Nu e prea energica, si nici nu pot sa zic ca se imbraca foarte bine. In schimb are ceva...aparte..are suflet. De cand am cunoscut-o am ramas impresionat de caracterul ei puternic, in sensu ca nu se lasa condusa de nimeni. O fire colerica, ..mandria aia caracteristica omului sarac, care desi nu are nimic incearca din rasputeri sa iti dovedeasca ca totusi inca mai are onoare si moralitate. Nu poti sa o controlezi, nu poti sa o conduci desi incerci din rasputeri. Ea trebuie sa te conduca pe tine, asta e un fel de fetish al ei, tu doar ai iluzia ca esti in control, si iti mai reaminteste din cand in cand cine e seful in relatia asta punandu-ti viata la incercare. 

         E periculoasa si totusi asta iti place, iti place intr-un fel sa te vada lumea in oras cu ea, chiar daca e urata si cam batrana. Cand vezi lumea pe strada iti si imaginezi ce spun despre tine: " ba, tot respectul pentru baiatul asta, are curaj". Tu arati bine, si ai si bani, ai putea oricand sa o ai pe alta dar te-ai atasat de asta si nu ai da-o pe niciuna, ati trecut printre atatea impreuna, va cunoasteti atat de bine, va stiti fiecare zgarietura de pe corp, mai multe i-ai provocat tu iei decat ea tie. I-ai fost alaturi de fiecare data cand ai fost bolnava, si in ultimul timp e bolnava cam des, dar nu conteaza, pentru ca e rezistenta, are un suflet atat de puternic incat nimic nu o poate oprii, impreuna puteti trece peste tot. Are un nume rasunator, un nume cu mare incarcatura istorica si culturala. Dacia 1310. 

Despre ploaie

          E ceva romantic in ploaie. Poate pentru ca in multe feluri ploaia si iubirea se aseamana. De exemplu, ar fii natura ploii, faptul ca ploaia vine deodata si nu prea poti controla tu cand incepe sau cand se termina, cat tine, sau care ii e intensitatea. Ploaia vine cand vrea ea, cateodata e previzibil, vezi ca se innoreaza si incepe sa bata vantul, vezi fulgerele si auzi tunetele..in schimb alte dati vine pe neasteptate, si chiar nu te gandesti ca un cer atat de senin se poate se poate transforma in 5 minute intr-un tablou negru si gri. Poate ar fi faptul ca ploaia e la fel de importanta pentru natura cum e iubirea pentru sufletul unui om. Gandeste-te doar la un loc in care nu ploua niciodata, traieste viata acolo?...

          Poate ar fi faptul ca ploaia indeamna la apropiere. Vremea mohorata parca te indeamna sa stai in casa si sa te cuibaresti, iar daca stai afara si te ploua, ti se face frig, iar singura cale sa te incalzesti e sa o iei in brate. Poate ar fi felul cum arata plouata. Cu parul ud lipit de obraji si frunte, nearanjat, cu ploaia care ii se prelinge de pe frunte, pe nas si apoi pe buze, cu tricoul ud care se lipeste de piele, cu talpile leoarca de apa, pentru ca e vara si poarta pantofi fara ciorap. Si ti se face frig, porti doar o camasa subtire, era cald cand ai plecat de acasa si nu te asteptai sa porneasca furtuna.Iti e frig, dar apoi iti zambeste, si parca uiti de toate. Uiti ca ti-a intrat apa in pantofi si ca pana si chilotii iti sunt uzi. Zambetul ei pe potopul asta e ca si arca lui Noe. Si cand o saruti, parca ploaia se opreste putin, parca si tunetul isi da volumul mai incet iar fulgerul isi diminueaza din intensitate.

Omul perfect

           Sunt cel mai fericit din lume. Mereu am fost de parere ca fericirea e in stransa legatura cu libertatea iar eu ...eu sunt mai liber decat toti. Ii compatimesc pe ceilalti. Eu plec cand vreau, plec unde vreau, vizitez ce vreau. Libertate. Toata ziua stau in centru si pierd vremea. Imi place in centru, imi place sa vad oamenii cum se grabesc, cum se plimba. Indragostiti sau singuri, batrani sau tineri, rai sau buni centrul e chiar frumos daca iti faci putin timp si te uiti in jur. Pe langa oameni mai sunt si cladiriile. Mereu m-au pasionat cladiriile, acoperisurile in special, iar in centru sunt cele mai frumoase cladiri si cele mai frumoase acoperise. Centrul e locul meu preferat din tot orasul si de asta stau cel mai mult aici. Prieteni..am mai multi decat oricine altcineva, ies cu ei in fiecare zi..tot in centru normal.

           Momentan locuiesc intr-o mansarda in unirii. Zona 1 a orasului, multi ma invidiaza. Cladire istorica, multi spun ca e cea mai frumoasa din oras. Nu de mult m-am mutat dintr-o vila din dumbravita, era prea lung drumul pana in centru, asa imi e mai simplu. Cu iubirea...o duc foarte bine, multi spun ca sunt un simbol al iubirii...nu stiu la ce se refera, iar ca job..ma ocup cu nuntiile. Sunt un fel de star al nuntiilor, apar rar doar la nuntiile mari facute de oameni bogati si cu gust. Pe plan interior..chiar sunt impacat cu mine insumi, multi cand ma vad zic ca as fi simbolul pacii.. nu stiu ce tot au cu simbolurile astea.Ai putea crede ca sunt omul perfect, dar nu e asa. Nu sunt deloc perfect ..si nici om, sunt un porumbel.

Adio liceu

      E 15 septembrie si sunt in curtea scolii. Am emotii. Fete cunoscute, fete noi, viitori colegi pentru urmatorii 4 ani. Pe unii ii cunosc, am fost in generala cu ei, asa ca spre ei ma indrept cautand subiecte de discutie. Inevitabil, ajungem sa ii judecam pe cei veniti din alte scoli. Ne gandim care dintre baietii veniti e mai smecher? Pe care l-am putea bate? Care fata e mai frumoasa? Cum sa o combinam? Clasa a 9 a. Imaturi, aroganti, nesiguri si plini de entuziasm. Boboci. Si iata-ne acum. Au trecut 4 ani si din ratusca cea urata am devenit lebede..psihologic vorbind. Timp de 4 ani am stat 7 ore pe zi in aceeasi clasa, cu bune cu rele, cu certuri si cu impacari. Cu plansete dupa note mici, cu rasete...multe rasete din glume bune, din glume idioate, uneori chiar cand nu era nimic de ras. Uniti? Poate ca nu, dar ar fi fost culmea ca aproape 30 de oameni sa aiba aceleasi pareri si interese.

      Ce m-a apucat? Ma uitam peste poze din liceu? Poze cand dormeam in clasa, poze de craciun cand ne imparteam cadouri, poze de la baluri, poze de la majorate, de la terase, din excursii si m-a apucat nostalgia.

      Imi va fi dor de zilele de luni, in care nu aveam chef de mate. De diminetiile in care unii colegii erau gata sa te injunghie daca le ziceai buna dimineata(Petru de tine e vorba), de diminetiile in care mergeam la cafea la hotel, de zilele de vara cand mergeam la terasa, de campionatele de fotbal intre clase, de fetele de care am fost indragostit, de momentele in care ne ascundeam ghiozdanele, de teze, de testele la mate, de notele de 2 si chiar de unii profesori. Imi va fi dor, pentru ca sa renunti la toate chestiile astea e ca si cum ai renunta la fumat. Corpul tau s-a obisnuit cu ele, au devenit parte din tine, si fara ele...iti va fi destul de greu sa functionezi.

       La final, vreau sa rezum in 12 cuvinte ce o sa imi amintesc eu dupa acesti 12 ani.12 cuvinte, unul pentru fiecare an de scoala.

       Maturizare, crize de ras, "hotel arinis", pauzele in curte, baluri, prietenie, certuri, aroganta, "plasa mortii", "m-a luat", irish, fericire

Despre fericire

      Unde sunt? Ce e cu mirosu asta? E intuneric bezna si sunt cumva prins intre doua scaune. Lumina intra printr-o spartura din acoperis. Nu e acoperis. Sunt intr-un avion..sau ce a mai ramas dintr-un avion. Incep sa imi amintesc. Turbulentele, apoi zgomotul infernal, tipetele, apoi liniste totala. In stanga mea un cadavru plin de sange si cu hainele jerpelite. Eu sunt bine, daca nu punem la socoteala cele cateva julituri. Ma ridic si ies din conserva asta de otel. E cald rau, si e doar nisip, nisip cat vezi cu ochii. Mergeam spre Australia, in ce cacat de desert sunt? Calm,pune-ti ordine in ganduri. Respira adanc si lent de 10 ori apoi rapid si des de 10 ori. Esti calm. Ce ne facem? Ce ma fac? Sunt singur, si nu stiu unde sunt. Ma uit in jur. In dreapta mea se vad la mare distanta niste munti. Imi e imposibil sa apreciez cat de departe ma aflu de ei. Cacat ,nu o sa mor aici. Sigur in muntii aia o sa gasesc hrana si apa, si poate o asezarea omeneasca. Ma pregatesc de drum. Imi fac un turban ca si beduinii. Gasesc apa si hrana in avion, dar nu o pot lua cu mine, m-ar incetinii prea tare, asa ca un flacon de 2 litrii si 2 conserve ar trebui sa fie indeajuns. Plec. Soarele e fix deasupra mea deci e ora 12. E groaznic de cald. Din cand in cand ma mai intorc si vad cum ma indepartez din ce in ce mai mult de avion, pana cand ajung sa nu-l mai vad. Acum ma uit doar la munti, merg si merg si merg dar curand raman fara apa. Transpir extrem de mult si imi e prea sete. Muntii par la fel de departe, nu voi ajunge niciodata.Decid sa ma intorc la avion. Ma intorc si merg. Imi e sete. Avionul nu se vede. Deja merg de mult timp si ar fi trebuit sa ajung la avion dar nu e nicaieri. Imi e prea cald, ma asez putin. E seara. E frig. Cum naiba poate fi asa de cald ziua si asa de frig noaptea? Merg pentru a ma incalzi dar imi dau seama repede ca nu stiu in ce directie sa o iau. Ma asez. E frig, iar eu mi-am aruncat hainele pentru ca imi era prea cald. Regret ca am plecat de la adapostul fuzelajului. Regret ca mi-am aruncat hainele. Apoi deodata imi e cald.

         

         ***

           -Baza,aici elicopterul 1, am gasit epava avionului prabusit. Interventia a fost prompta, am reusit in 4 ore sa ajungem la avion datorita sistemului gps integrat in acesta. Trimitem coordonatele prin satelit si un echipaj jos sa caute supravietuitori.

         ***

            -Buna ziua domnule,avem o problema.

            -Ce problema?

            -Pe lista de zbor sunt 180 de persoane iar in avion am gasit doar 179.

            -Sunteti siguri?

            -Da

            -Atunci porniti cautariile.

         ***

            -Baza, aici elicopterul 1, am gasit cred persoana 180. Din pacate este prea tarziu. Trebuia sa stea la avion.

          

            Asa sunt oamenii. Fugim sa cautam fericirea, iar fericirea fuge sa ne gaseasca. Nu o vom intalnii niciodata pentru ca in epoca vitezei am evoluat atat de mult incat am ajuns sa alergam mai repede decat aceasta. Nu apreciem ce avem, mereu vrem mai mult, iar atunci cand pierdem ceea ce am avut, il vrem din nou, iar de data asta nu il mai putem obtine. Opriti-va din alergat. Odihniti-va putin. Dati-va seama de ce aveti. Cei tineri vor bani, batranii cu bani vor tinerete, cei ce se iubesc vor bani, iar cei cu bani vor iubire. Fericirea nu e o cursa cum am fost mintiti sa credem."The pursuit of happiness" nu exista.Nu exista pentru ca fericirea e deja in noi. 

Scrisoare de la 7 ani

     Azi m-am trezit la ora 7 iar dupa micul dejun am asteptat nerabdator sa inceapa dragon-ball-z pe tvr1. Songoku e idolul meu,iar dupa ce desenele s-au terminat repet 5 minute in camera "valul testoasei", o miscare pe care o face el. Nici azi, nici ultimele 100 de dati nu mi-a iesit..si nici parul nu mi s-a facut galben oricat de mult m-as incorda..dar mai incerc si maine.

     E deja 9 asa ca ma imbrac repede si ies afara sa ii chem la joaca pe prietenii mei.Adi e primul, asa ca la fel ca in fiecare dimineata din vacanta asta ma duc la el la poarta si strig. Strig chiar daca are sonerie, asa m-am obisnuit. Ma asez pe banca din fata portii lui si astept...Intr-un final Adi iese si ne indreptam sa il chemam pe Gabi. Dupa un timp suntem toti adunati si ne continuam lucrarea. De cateva zile lucram la o casa in copac in corcodusul lui Gabi .Mie nu prea imi plac corcodusele, mi-a spus mama sa nu mananc ca ma imbolnavesc de la ele, dar din ce spun ceilalti copacul asta face cele mai bune corcoduse din cartier. Fiecare are camera lui, camera..vorba vine. Mai degraba, fiecare are ramura lui. Azi e o zi importanta, azi punem acoperisul. Ploaia mereu a fost cel mai mare dusman al nostru, de fiecare data cand incepea eram nevoiti sa plecam in casa si sa asteptam sa se termine, dar daca ne iasa acoperisul, lupta cu ploaia va fi castigata. Gabi aduce scanduri, eu aduc niste cuie si ne punem la treaba. In loc de ciocan, folosim o piatra putin mai mare, si incetul cu incetul acoperisul prinde contur. E ora 12 si trebuie sa luam pranzul. Fugim pana in casa. Fugim la propriu, ca sa ne intoarcem cat mai repede la casa noastra din copac. In 15 minute suntem gata toti si suntem pe cale sa ne continuam proiectul cand apare Robi cu o minge de fotbal. Facem 2 porti din pietre si incepem sa jucam pe strada. E enervant cand mai trece cate o masina si suntem nevoiti sa ne oprim, e enervant cand mai suteaza unul dintre noi si mingea se blocheaza sub o masina parcata si ne chinuim 10 minute pana sa scoatem mingea , iar cel mai enervant e cand mai suteaza unul sau altul peste gardul veciniilor. Scorul e 20-2 pentru echipa adversa dar decidem de comun acord, ca cine marcheaza urmatorul gol castiga. Asa e tot timpul, si mereu echipa condusa reuseste sa dea gol si castiga. Ciudat.

      E tarziu deja, e ora 7 asa ca mergem toti spre casa, unde urmeaza sa ne jucam bomberman sau daca suntem norocosi nfs 2. Pe la 9 ne culcam, rupti de oboseala, julti in coate si in genunchi, arsi de soare, fericiti.