Omul din oglindă

      Mă uit la el consternat, în timp ce el se uită la mine cu dezgust. Omul din oglindă nu îl mai recunosc.

      Ce fel de magie e asta? Unde sunt camerele de filmat și microfoanele, semnale ale unei farse regizate. Cine e omul care se uită mirat la mine? Îmi ridic mâna, iar omul din oglindă mă imită. Zâmbesc, dar reflexia își arată doar dinții. O față palidă, cu ochii goi de copil sau cel mult adolescent de 14 ani mă privește ochi-în-ochi, întrebându-mă parcă din sprancene :€ce ai făcut mă nemernicule? Cum ai putut să ne faci una ca asta? Camera se învârte, aerul e greu. Omului din oglindă parcă îi lipsește ceva. La fel cum cavaleriilor li se luau pintenii de aur, la fel cum un samurai își pierdea sabia, reflexia își pierduse esența. Ce e un pistol dacă nu are gloanțe? Ce e un cuțit dacă nu poate tăia nici măcar polistiren? Lipsit de viață, supt de măduvă, gol, omul din oglindă. 

     Cum mai pot eu ieși în lume? Pare că îmi șoptește din riduri. De ce nu ești mai deștept? De ce nu te chinui să inventezi mașina timpului, să ne întoarcem înainte ca toate astea să se fi întâmplat? De ce? Mă ceartă el cu fața lipsită de mimică. De ce? De ce te-ai barberit Mario?