Despre ploaie

          E ceva romantic in ploaie. Poate pentru ca in multe feluri ploaia si iubirea se aseamana. De exemplu, ar fii natura ploii, faptul ca ploaia vine deodata si nu prea poti controla tu cand incepe sau cand se termina, cat tine, sau care ii e intensitatea. Ploaia vine cand vrea ea, cateodata e previzibil, vezi ca se innoreaza si incepe sa bata vantul, vezi fulgerele si auzi tunetele..in schimb alte dati vine pe neasteptate, si chiar nu te gandesti ca un cer atat de senin se poate se poate transforma in 5 minute intr-un tablou negru si gri. Poate ar fi faptul ca ploaia e la fel de importanta pentru natura cum e iubirea pentru sufletul unui om. Gandeste-te doar la un loc in care nu ploua niciodata, traieste viata acolo?...

          Poate ar fi faptul ca ploaia indeamna la apropiere. Vremea mohorata parca te indeamna sa stai in casa si sa te cuibaresti, iar daca stai afara si te ploua, ti se face frig, iar singura cale sa te incalzesti e sa o iei in brate. Poate ar fi felul cum arata plouata. Cu parul ud lipit de obraji si frunte, nearanjat, cu ploaia care ii se prelinge de pe frunte, pe nas si apoi pe buze, cu tricoul ud care se lipeste de piele, cu talpile leoarca de apa, pentru ca e vara si poarta pantofi fara ciorap. Si ti se face frig, porti doar o camasa subtire, era cald cand ai plecat de acasa si nu te asteptai sa porneasca furtuna.Iti e frig, dar apoi iti zambeste, si parca uiti de toate. Uiti ca ti-a intrat apa in pantofi si ca pana si chilotii iti sunt uzi. Zambetul ei pe potopul asta e ca si arca lui Noe. Si cand o saruti, parca ploaia se opreste putin, parca si tunetul isi da volumul mai incet iar fulgerul isi diminueaza din intensitate.